I'm in love with the criminal ( Sunt indragostita de un criminal )

In unul dintre cele mai rau famate cartiere ale Tokyo locuieste cea mai blanda, fragila si inocenta floare de cires, numele ei e Sakura Haruno. In acelasi cartier locuieste organizatia criminala Akatsuki, din care face parte si un tanar de 17 ani cu ochii si sufletul la fel de negre si intunecate. O intalnire intamplatoare va schimba radical vietile si destinele celor doi.

Sakura's point of view

Era o dimineata de primavara senina, deloc diferita de precedenta, caci in viata mea zilele seamana una cu cealalta de parca ar fi trase la xerox. Am fost trezita de catre alarma asurzitoare ce imi spulbera ultimele vise de dimineata. La ora sapte jumatate eram gata de plecare la scoala. Mama imi intinse pachetul cu mancare pentru pranz, dupa care am plecat inca visand catre liceul la care invatam. La urmatoarea intersectie trebuia sa ma intalnesc cu prietenele mele : Hinata si Ino. Pe jumatate adormita, pe jumatate cu capul in nori din cauza cartii pe care o citisem cu o seara in urma, nu ma uitam pe unde merg. In visarea mea ma lovesc de cineva, cam la fel de aerian ca mine. Imi cer repede scuze dupa care ridic privirea sa vad de cine m-am ciocnit. Ochii mei verzi ca iarba intalnesc niste ochii negri-albastrui adanci ca fundul marii. Cand mintea mea recunoaste persoana ce imi sta in fata toate incheieturiele imi sunt zguduite mai rau decat un zgarie-nor la cutremur. Era El, Criminalul. Era cel mai cautat criminal din intreg Tokyo, dar in cartierul nostru nu avea de ce se teme, acesta era condus de Akatsuki si niciun politist nu ar fi avut indrazneala sa intre. Imi spune marait sa ma uit pe unde merg, dupa care isi vede de drum. Chiar daca nu mai e in apropiere eu tot mai simt cauciuc si plumb in membre si raman acolo asemeni unei stane de piatra pana vin prietenele mele si ma scot din transa. In drum spre scoala le povestesc tot ce s-a intamplat. Cand termin de povestit Hinata ma imi ofera o imbratisare plin de compatimire, la acelasi lucru ma asteptam de la Ino, insa aceasta ma priveste sceptica iar o scanteie de furie i se citeste in ochii albastri.



De intors trebuia sa ma intorc singura pentru ca pe Hinata venea sa o ia Neji, varul ei, ca sa o duca la lectiile de karate pe cer la preda copiilor mici, caci era o fire foarte rabdatoare, iar pe Ino o lua fratele ei mai mare, care noi nu il cunosteam si nici nu avea de gand sa ni-l prezinte. De ele doua nu se lua nimeni din cartier, avea cine sa le apere, dar eu si mama locuiam singure de 11, de cand tatal meu murise. Frati nu aveam, deci cine avea chef sa ma necajeasca o putea face fara sa patesca nimic. Ca aproape in fiecare zi s-au gasit doi derbedei care au avut minunata idee de a se juca dea Magarusul cu rucsacul meu, iar magarusul eram eu. Iata-ma , deci, alergand de la un individ la altul in incercarea de a-mi recupera rucsacul. Dupa cateva incercari nereusite ma opresc la jumatatea distantei dintre cei doi cu mainile pe genunchi si gafaind puternic. Constat cu nemultumire ca conditia mea fizica lasa de dorit. Cand sa ma ridic sa incep runda doi de alergari, printre suvitele roz ce imi cadeau pe fata il zaresc pe El cum se indreapta spre noi. Curajosii de mai devreme se trensforma in pui de gaina si o iau la fuga cat ii tin picioarele, as fi facut si eu acelasi lucru, dar inca nu imi revenisem complet si pe deasupra imi revine senzatia de paralizie de dimineata. Nu pot decat sa stau si sa privesc cum imi culege de pe jos rucsacul aruncat de cei doi si mi-l intinde. Asteapta cateva secunde sa il iau, dar vazand ca nici nu intind mana macar ii da pur si simplu drumul sa cada, abia atunci reactionez si il prind, in timp ce el se intoarce si pleaca. Abia dupa ce el dispare din raza mea vizuala imi strang geanta la piept si o iau la fuga cat pot de tare. Nici cand ajung acasa nu ma gandesc sa ma opresc, ci descui in viteza usu si urc vijelios scarile. Navalesc pe usa ca o furtuna speriind-o pe mama careia ii scapa farfuria ce tocmai o spala. Imi arunca o privire furioasa dupa care ridica tonul cu cativa decibeli de la normal.

- Sakura Haruno ! Stiu ca ai intarziat douazeci de minute, dar nu trebuia sa dai busna asa !

Ochii ei cauta pe chipul meu motivul pentru care me grabisem asa. In vocea ei se regasea o usoara urma de tulburare, probabil de la sperietura de care tocmai avusese parte. Imi cobor privirea si judec ca e mai bine sa nu ii spun ceea ce se tocmai intamplase, ca sa nu o ingrijorez. Tac si ma indrept spre camera mea unde ma schimb de uniforma in hainele de casa si ma intorc si ma azez la masa si o privesc in tacere.

Mama. E aceeasi de cand ma stiu, poate cu mai multe riduri sapate pe chipul ei de catre griji, Ochii ei sunt verzi, dar nu aceeasi nuanta cu ai mei, un verde asemeni frunzei de pelin, in timp ce ai mei au nuante albastrui. Parul ei e saten si il mentine tuns scurt. E vaduva de atatia ani, iar numeroasele griji si-au lasat amprenta pe chipul ei palid. De atata timo suntem doar eu si ea. Ne intelegem bine, nu imi amintesc sa ne fi certat vreodata. Caracterul meu docil nu imi permite sa ma cu nimeni, mai ales cu ea, ce e de un caracter puternic, imposibil de invins, dupa parerea mea. Asa ca eu fac tot ce zice ea, indiferent daca parereile noastre coincid sau nu. De exemplu : garderoba mea. Nu imi plac absolut deloc fustele plisate largi si lungi, cel putin pana la nivelul genunchilor si bluzele de casmir pana la baza gatului sau pe gat, acestea fiind in toate nuantele de culori pastel. Nu ca acestea nu ar defini perfect completa mea lipsa de personalitate, doar ca uneori ar fi dragut sa mai port jeans sau bluze cu decolteu, nu ca as avea ce arata, dar...



Vocea ei taioasa imi risipeste gandurile asemeni sirenei unei locomotive.

- Sakura, de ce stai si te uiti la mine ? Nu cumva ai teme de facut sau lectii de invatat ?

O aprob in liniste printr-o miscare a capului si plec in camera mea. De asemenea nu imi amintesc sa-mi fi vorbit altfel decat pe tonuri ce usturau, cel mai bland fiind un calm ferm. Ma asez la birou si incep sa-mi fac temele si incerc sa ma concentrez in ciuda unor ganduri ce nu-i dadeau pace. O ora mai tarziu toate temele erau facute. Imi ridic privirea si urmaresc pret cat de cateva clipe dansul norilor pufosi ce se indreptau spre apus. Tot privindu-i imi dau seama ca existenta mea se asemana cu cea a unui nor. Nu facdecat sa plutesc nestiutoare desupra restului lumii fara sa am habar unde ma va purta vantul soartei.

Imi mut asezarea in patul alb ca neaua si imi privesc camera ca si cum as vedea-o pentru prima oara. E in totalitate torcoaz, nu pot sa spun ca imi place prea mult culoarea asta, mai degraba as prefera cyclam sau fucsia, dar nu obisnuiasc sa ii spun mamei ce imi doresc, ci doar sa ascult ceea ce isi doreste ea. Toata mobila e bej si nu foarte multa, un pat , un sifonier, un birou si cateva rafturi cu carti.

Brusc imi aduc aminte ca am un loc de elev model de pastrat, sunt cea mai silitoare fata din clasa, poate chiar din scoala, iar pentru asta iau bursa. Doua ore mai tarziu, cand mama m-a chemat sa luam cina, toate lectiile pentru a doua zi erau stiute pe de rost. Am luat cina in liniste, singurele sunete care se auzeau fiind cele ale tacamurilor ce se loveau de vesela. Dupa ce termin de mancat ma ridic de la masa si fara sa spun un cuvant plec in camera mea.

Ma schimb in pijamale apoi imi reiau locul in pat alaturi de o carte si citesc pana simt cum pleoapele imi cad grele peste ochii aproape adormiti. ma ridic si imi pun cartea pe birou apoi deschid fereastra si incep sa contemplez cerul, niciodata nu adorm daca nu am stat asa macar catva minute, e singura legtura care o pot avea cu tatal meu. Mama evita deliberat sa vorbeasca despre el, nici macar o poza nu a pastrat, dar presupun ca seman cu el atat la aspect cat si la latura morala.Imi cobor privirea catre cartierul adormit si am senzatia vaga ca sunt urmarita.
Casa mea e una dintre cele mai inalte de pe aici, cealalta fiind ce in care sta El. Privesc drept in fata iar casa aceea este la doar douazeci de metri de a noastra. In intunericul noptii deslusesc doi ochi mai negrii, mai adanci si mai misteriosi decat insasi noaptea. Acei ochi ii intalnesc pe ai mei formand o conexiune vizuala care ar fi putut dura o secunda sau o eternitate, fara ca eu sa-mi pot da seama. Acei ochi ce parca vroiau sa imi patrunda pana in suflet si sa ramana acolo m-au tinut captiva in aura lor de intuneric minute in sir. Nu stiu cum in final conexiune s-a rupt, dar imediat am inchis geamul si m-am bagat sub plapuma tremurand. Nu era frica, nici pe departe. Era mai mult uimire si inca un fior ce il simteam in suflet, dar care imi era complet necunoscut si nu stiam sa-l denumesc. Am incercat sa aorm fara sa ma gandesc la ceea ce s-a intamplat azi.

Konichi wa !
Am adus un nou fic. Creatie proprie, dar o mai am postata si pe alt forum.
Sper sa va placa.
Ja ne !

Am adus si aici next din motive deja cunoscute...

Chapter 3 : Some help


Prima zi de scoala dupa cele doua saptamani in care fusesem scutita medical. Tocmai ma intorceam de la scoala cu o ora mai devreme, in mod bizar profesorul care trebuia sa tina ora nu a mai venit si am putut pleca. Ma strecuram printre cladirile vechi si jupuite de tencuiala in speranta ca nu aveam sa ma intalnesc cu nimeni. La un moment dat , cand sa trec de un colt il vad pe El, dar nu era singur. Fata in fata, fiind parca intr-o pozitie de lupta El si o persoana misterioasa se masurau din priviri. Cealalta persoana era si ea imbrcata in negru, doar ca avea masca si nu ii puteam vedea chipul . Stateam ascunsa dupa colt si priveam inmarmurita aceasta confruntare tacuta.

Cand ma asteptam mai putin persoana misterioasa scoate iute ca fulgerul un pistol si trage. El cade secerat. Eu tresar puternic la auzul pocnetului armei si as fi fugit daca nu mi-ar fi fost prea frica cat sa ma misc. Privesc silueta zvelta cum isi face avant , dupa care usor asemeni unei feline sare peste un zid de caramida si dispare din raza mea vizuala. Eu ma uitam ingrozita cum balta de sange in care zacea brunetul se mare cu fiecare secunda, iar in minte imi rasunau cuvintele Shizunei : Cand e vorba despre o viata nu dai inapoi, nu conteaza daca iti este prieten sau dusman, o viata e o viata.

In capul meu motivele pentru a-l lasa sa moara treceau cu viteza unor masini de pe circuitul de la Monaco, insa instinctul imi spunea ca daca il voi salva se va intampla ceva bun, iar constiinta imi amintea ca nu as fi fost cu nimic mai buna decat el sau persoana care il impuscase daca l-as fi lasat sa moara. Nu mai spun ca in suflet simteam iarasi acel fior ce ma paraliza.

Hotarasc in final sa nu mai ezit, sa nu-mi ascult ratiunea, ci instinctul. Merg cu pasi nesiguri pana la el, inspectez rana si constat ca gaura paguta de glonte in tricoul lui era prea mica ca sa pot sa inerc sa opresc sangerarea. Asta inseamna ca trebuie sa ii dau tricoul jos. Odata cu acest gand imi simt obrajii devenind mai calzi , probabil eram mai rosie decat un bujor.

Daca tot imi pusesem in gand sa fac asta trebuia sa continui, nu las acest obstacol sa ma impiedice, ii dau tricoul jos si incerc sa imi stapanesc emotiile. Imi scot trusa de prim-ajutor din geanta si arunc o privire asupra ranii. Gaura de glonte nu era de-a dreptul prin inima, ci cu cativa centimetri mai la stanga, asa ca nu era mult diferita de o taietura, daca nu ar fi avut glontele infipt in carne ai fi zis ca fusese facuta de un bisturiu.

Rana in sine nu era foarte adanca, dar sangera din abundenta. Cu mainile tremurand incep sa curat rana sa pot opri hemoragia. De asemenea incercand sa nu observ musculatura fin reliefata, nu stiu de ce, dar mi sar fi parut anormal sa fie altfel. Imi iau o clipa ochii de la rana sima uit la chipul lui. Ochii lui negri ma fixau cu un amuzament aproape evident , probabl din cauza ca eram asa de rosie. Ba chiar atunci ma intreba in soapta :

- Tu n-ai mai vazut nici un baiat la bustul gol pana acum ?

Auzindu-i intrebarea ma inrosesc si mai tare si caut sa ma ocup de rana ce ii cresta partea stanga a cutiei toracice. In timp ce imi vedeam de treaba din cand in cand puteam sa aud cate un geamat de durere care imi facea sa imi dea lacrimile. eram constienta ca il doare si chiar daca era ce era, asta il face la fel ca noi, la fel de neputincios in fata durerii si a mortii. Aproape terminasem cand ma aud spunand
- Ai fost norocos, cativa cenimetri ma la dreapta si iti perfora cateva organe vitale.
desi nu asteptam un raspuns, acesta vine prompt cu o oarecare ciuda :
- M-as fi considerat si mai norocos daca nu ma atingea deloc. Singurul noroc a fost ca erai tu prin preajma.
Cateva minute mai tarziu imi strangeam bandajele si restul lucrurilor inapoi in trusa, pregatindu-ma sa plec. Ma ridic, dar nu am realizat ca si el se ridicase o data cu mine Nu fac decat doi pasi si imi simt incheietura prinsa cu blandete. In mai putin de o fractiune de secunda sunt intoarsa cu fata catre el.
- Multumesc.
Nu era spus cu jumatate de gura, ci tare, raspicat si totusi nu imi venea sa cred, El, marele Criminal ii multumea micutei, neinsemnatel Sakura Haruno ? Dau afirmativ din cap , nestiind ce sa spun, dupa care ma intorc pe calcaie si fac cativa pasi calmi pana la coltul de unde cu cateva minute in urma urmasisem scena luptei din priviri, de acolo o iau la fuga fara ca macar sa stiu de ce.

Ajung acasa la ora la care ar fi trebuit sa ajung in mod normal, asa ca aleg si de data asta sa nu ii spun mamei nimic din ce s-a intamplat. Ziua decurge plictisitor de normal fara ca ceva deosebit sa se intample, dar asa e viata mea, zilele unele cu altele de parca ar fi trase la xerox  Singurul lucru diferit era ca de fiecare data cand imi aminteam de fruosul brunet cu ochi negrii caruia ii salvasem viata ma treceau fiori, si nu de groaza.

Seara inainte de culcare contemplez ca de obicei imaginea cerului instelat. Deschid geamul si stau cateva minute pe acoperis, stiu si eu ca e periculos, dar mai stiu si ca de acolo pot vedea mai bine cerul, asa ca ignor dorinta mamei de a nu ma urca acolo. Imediat ce am trecut pervazul o briza racoroasa de primavara ma intampina si se joaca pret de o secunda in pletele mele rozalii, Luna ma invaluie in razele ei palide si ma face sa par o naluca roz deschid, iar stelele parca mai stralucitoare ca niciodata imi zambesc vesel.

Inspir profund aerul racoros al noptii si inchid ochii incercand sa aduc un omagiu armoniei ce pluteste in aer. Petrec minute bune admirand cerul instelat si imaginea cartierului adormit, dar un sunet ciudat sparge linistea si ma face sa tresar puternic. Ma grabesc sa ma intorc in casa, dar indemanarea mea cea bine-cunoscuta, ma impiedica sa ajng la pervaz, ba chiar am inceput alunec , iar spaima cu ghearele ei ascutite imi sfasie sufletul micut in mii de bucatele. eram ingrozita, nu aveam de ce sa ma prind, iar in incercarea de a imi recapata echilibrul nu reusesc decat sa ma fac sa alunec mai repede  si mai sigur spre pieire.

Bafta la postari... Imi place ca poti mentine doua ficu-ri in acelasi timp.... Sper sa mai postezi!

~~~~~~~~~~~~~~~~
P.S.: Nu se mai posteaza inca un capitol decat daca ai primit cel putin 2 pareri la acel capitol...

Am ajuns la Chapter 3 dar pana acum e super